Dupa ce cu o saptamana in urma am facut cunostinta cu Blitz, acum era prima zi in care ma duceam sa il ingrijesc. Am cumparat de data aceasta mere , special pentru el.
Am ajuns la Izvin dupa 20 de minute de condus, minute care nu am simtit cand au trecut, gandul imi era la Blitz. Am ajuns la herghelie echipata cu cizmele de cauciuc, mere si o sticla de bere pentru cei ce ma vor initia in “arta cresterii cailor”.
Adevarul este ca, in grajd, nu e mizerie pe jos, iar cizmele sunt necesare doar daca scoti calul in padoc. Trecuse o saptamana plina de ploi si noroiul era pe masura.
Prima oprire a fost in boxa lui Blitz, nu parea interesat de prezenta mea si nu m-am apropiat foarte tare. Dupa vreo cinci minute, a inceput sa se apropie si sa ma miroasa, apoi se indeparta din nou rumegand fanul pe care il avea din belsug.
Acesta a fost momentul in care mi-am dat seama ca ma pot apropia si am facut-o.
Vorbeam continuu, pe o voce joasa si calma, il strigam pe nume si il laudam in fiecare moment in care ma lasa sa il ating. Dupa cateva minute ne-am apropiat asa de mult incat ii tineam capul langa capul meu si nu voia sa se departeze.
Atunci am hotarat ca era destul pentru prima zi. Nu voiam sa-l fortez sa se apropie, ci sa il las pe el sa hotarasca ce vrea sa faca. Am incercat sa ii ofer mere, dar nu le-a luat din mana, le-am pus jos si atunci le-a mancat. Nu il voi forta nici cu asta, tot el va fi cel care va hotara.
Este foarte adevarat, ca fiind un animal de turma, calul, are nevoie de un lider si acesta trebuie sa fie totdeauna omul, dar asta il voi invata dupa ce isi va da seama ca nu ii voi face nici un rau si va avea incredere in mine.
A fost o zi plina pe plan sentimental si pe plan “organizational”. Am aflat cum se curata boxa, unde sunt ustensilele, cum se adapa calutii, cum sa ii avertizez inainte de a intra in boxa si am cunoscut oameni interesanti de la care am ceva de invatat, in domeniul “cailor”.
