La prima mea vizita la Herghelia din Izvin, am primit ceva ce , ma gandeam eu, va fi posibil doar dupa ce voi avea ceva experienta. “Am primit” un cal.
Mi s-a repartizat o boxa, cu un cal mai docil si mai bland decat restul, o boxa de unde sa incep. Nu imi venea sa cred! “Aveam” calul meu! L-am botezat Blitz!
Am incercat sa ii dau un cub de zahar, pregatit cu grija in buzunar, dar nu l-a luat. Am fost foarte trista, ma gandeam ca nu ii place de mine, ca nu ma vrea in preajma lui, dar… adevarul era altul. Blitz nu stie ce bunatati poate ascunde o mana intinsa spre botul lui. Nu stie ce inseamna vorbitul in soapta. Sunt atatia colegi de grajd, incat cei care ii ingrijesc, desi o fac foarte bine, nu au timp sa ii iubeasca pe fiecare in parte. Acesta a fost momentul in care mi-am dat seama ca vreau din tot sufletul sa il invat pe Blitz ca oamenii iubesc caii si ca noi doi putem face o “echipa imbatabila”.
Aceasta a fost prima mea intalnire cu Herghelia Izvin, cu cei care se ocupa de cai, in grajdul in care se afla Blitz, cu locul in care, de acum inainte, ma voi duce cu mare drag.
Aaaaa…. sa nu credeti ca am ramas cu zaharul in buzunar. Samira, cea pupacioasa, nu s-a sfiit sa il primeasca repede si chiar sa mai ceara. E o scumpa!
